Argumente in favoarea vanzarii de produse din portofoliul Infinity prin sistemul "Vanzari directe"
- Produsele sunt uşor vandabile, datorită calităţii, diversităţii şi standardului lor occidental. Majoritatea provin din ţări precum: Franţa, Italia, Spania etc.
- Prin ramificarea reţelei de distribuitori, fiecare reprezentant care recomandă la rândul său alte persoane pentru a se înscrie în categoria reprezentanţilor de vânzări directe, poate obţine un comision suplimentar care reprezintă 4% din vânzările totale ale celor recomandaţi de acesta pe primul nivel.
- Comenzile pot fi plasate prin telefon, e-mail sau fax, iar livrarea se face în termen de maximum 6 zile lucratoare de la plasarea comenzii.
- Prin programul „Livrare la domiciliu”, consumatorul intră în posesia produselor cu mai multă uşurinţă, economisind astfel timp.
- Termenul de plată pentru produsele achiziţionate este de 30 zile de la data facturării, iar în perioadele de ofertă acesta poate ajunge la 90 zile.
- Obţinerea de câştiguri suplimentare prin acordarea de discount-uri de maxim 30% la fiecare produs comandat, în funcţie de categoria din care face parte şi de valoarea comenzii.
- Înscrierea unui reprezentant în sistemul de vânzare directă este gratuită. Pachetul de înscriere conţine materiale şi informaţii utile pentru începerea unei activităţi profesionale.
- Comisionul de recomandare pentru primul nivel poate ajunge în medie la 1.000 lei / lună, fără efort, doar recomandând.
- În funcţie de volumul de muncă, un reprezentant perseverent poate câştiga în decursul unei luni cel puţin 500 € net.
- Organizarea periodică de concursuri, cu premii în bani, produse sau excursii pentru 2 persoane în străinătate.


